Înainte de a îndemna pe alții să facă o anumită activitate, vin chiar eu, azi, cu un exemplu concret. Doar așa, mă pot simți oarecum autorizat pe viitor, să îndemn și pe alții, să contribuie la activități în același bun spirit civic.
Pentru că nici o faptă bună nu rămâne nerăsplătită și pentru că, în viață, e mai rentabil să faci binele (fapt demonstrat chiar și științific), vă îndemn să încercăm împreună să schimbăm concepția românului din: ”oricum vocea mea nu contează”,”pe noi ăștia micii nu ne bagă nimeni în seamă”, ”noi suntem prea mici”, ”deciziile se iau la alt nivel”, ”nu are rost să mă agit de pomană”, ”pot trăi bine și fără să mă implic” în: ”noi suntem principalii contributori și beneficiari ai sistemului în care trăim prin urmare nu concepem ca vocea noastră să nu fie luată în considerare”.
sâmbătă, 27 august 2016
vineri, 12 august 2016
Să începem cu o lecție de cultură civică expusă exemplar de autorii Academiei
”....Dar adevărații vinovați pentru toate aceste situații demne de o țară bananieră fără banane, ca România, suntem noi. Noi, ăștia care scriem sau citim, care postăm poze cu pisici pe Facebook, în loc să punem presiune pe cei destinați să apere respectarea legii. Câți dintre noi, când au văzut filmulețe cu șmecheri care încalcă legea, trec pe roșu, au trimis mailuri Poliției Rutiere, să urmărească mersul anchetei? Câți au cerut socoteală polițiștilor plătiți din banii noștri? Puțini, prea puțini sau niciunul. Or, șmecherii cu jeep și burtoșii cu epoleți tocmai pe asta mizează: pe tăcerea noastră complice. Căci vedem asemenea cazuri la televizor, ne indignăm, dar a doua zi am și uitat de ele. Și a doua zi șmecherul/șmechera cu jeep își face în continuare mendrele și trece în continuare pe roșu, pentru că nu legea, nu poliția, nu propriul tupeu, ci noi, oamenii cumsecade, i-am dat verde.”ACADEMIA CAȚAVENCU
http://www.academiacatavencu.info/actualitate/in-romania-daca-n-ai-jeep--nu-treci-pe-rosu-40170
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


